UNDER CONSTRUCTION !!!! |
|
*Pentru utilizatorii care sunt inregistrati
Autentificare
|
| |
Starea sufletului dupa moarte reprezinta raspunsul nostru la chemarea iubitoare a lui Dumnezeu in racoarea serii ,
in odihna, cu o stare de comuniune nu alterata, subordonata, ci cu o relatie de iubire reciproca, asumata si rodnica.
Aceasta stare este schimbare a timpului, nu il anuleaza (timpul, n.r.), pentru ca odata intrupat Hristos intra in istorie,
caci insasi Mantuitorul este implinirea timpului eshatologic in istorie. Timpul istoric sfintit prin prezenta lui Dumnezeu este timp eshatologic,
vesnic.
Timpul intruparii devine timpul exercitarii puterii Sale in lume,
ajutandu-ne sa depasim distanta temporala ce ne desparte de unirea deplina cu Dumnezeu si impreuna cu noi si ca tinta suprema.
Omenirea este trecuta la o existenta supraistorica si nu istoria este o existenta de sine statatoare, izolata.
Aspectul diferentierii vesniciei de istorie se contureaza in gandirea teologica a Parintelui Staniloae sub urmatorul raport:
istoria este tensiune neajunsa la capat.
De aceea, cel ce este cuprins in aceasta tensiune si miscare nu poate sa ajunga la sfarsit pe baza unei evolutii continue,
ci numai printr-un salt spre odihna .
La aceasta odihna sunt partasi Sfintii bineplacuti lui Dumnezeu,
care s-au invrednicit de a avea moaste,
ca dar rodnic in marturisirea credintei in invierea oamenilor spre viata vesnica si ca arvuna a starii fericite de comuniune cu Dumnezeu
intrepatrunse de harul Duhului Sfant.
Astfel, parintele Staniloae arata ca
moastele sfintilor reprezinta anticiparea incoruptibilitatii trupurilor inviate si indumnezeite din veacul viitor.
Mentinandu-se incoruptibile, osemintele sfintilor arata ca sufletul personal al lor si harul Sfantului Duh din ei raman mai departe intr-o legatura cu trupurile .
Eshatologia isi are obarsia in timpul istoric si rostul, finalitatea scopului, a planului iconomic cel mai inainte de veac in veacul viitor,
in vesnicie. Astfel: Eshatologia este partea finala a existentei creatiei.
E pareta finala nu in sensul ca dupa ea urmeaza sfarsitul total al existentei, ci in sensul ca aceasta etapa finala dureaza vesnic,
nemaifiind urmata de nicio alta etapa. Dupa credinta crestina, existenta creatiei are trei etape: cea de la creatie pana la Hristos,
cea in Hristos sau determinata de Hristos pana la sfarsitul formei actuale a lumii si cea care urmeaza dupa acest sfarsit.
Faza din urma a existentei, cea vesnica este fericita pentru cei ce au primit pe Hristos si au dezvoltat comuniunea cu El;
sau e nefericita, intrucat, desi au primit-o prin Botez, ei nu au dezvoltat in cursul vietii pamantesti comuniunea cu Hristos cel inviat,
din care cauza vor fi lipsiti de ea si in viata viitoare.
Pentru aceasta faza finala si eterna e toata viata in Hristos pe pamant; pentru noi S-a intrupat,
a murit pe Cruce si a inviat Hristos si ne-a chemat si a ramas prin conlucrarea noastra impreuna cu noi.
Pentru asceata faza finala este toata iconomia dumnezeiasca gandita dinainte de veci.
Spre aceasta desavarsire finala in Dumnezeu ar fi inaintat lumea daca nu s-ar fi produs caderea stramosilor.
Deci cu aceasta tinta a creat Dumnezeu lumea.
Pentru crestini, planul eshatologic, sau viata eterna de dupa moarte, nu e insa numai ceva viitor;
ea a inceput prin si in Hristos acre a inviat ca om din morti.
Iar intrucat Hristos ramane cu cei credinciosi intr-o legatura intima sau chiar in ei, viata vesnica a inceput si pentru ei ca arvuna.
O data cu Hristos a inceput sfarsitul veacurilor ,
pentru ca aceste veacuri s-au umplut prin Hristos cel prezent in ele de arvuna vietii eterne.
Cei ce cred in El traiesc din viata invierii Lui, fiind morti intrucatva vietii de pacat si veacurilor dinainte, eonului lumii acesteia .
Desigur ca tema lucrarii de licenta cuprinde un subiect vast, dar totodata si placut.
In ce priveste continutul am incercat sa privesc dogma in sensul in care este precizata de parintele Staniloae si redat de
Pr. Prof. Stefan Buchiu la Simpozionul International de Teologie Dogmatica Ortodoxa de la Arad desfasurat in zilele de 11-13 iunie astfel:
Dogma este definita la parintele Staniloae nu numai din perspectiva personalista si dinamica,
ci si prin raportare la continutul infinit al persoanei lui Hristos sau al persoanelor Preasfintei Treimi.
Pe aceasta cale dogma insasi are un continut infinit,
ceea ce implica necesitatea adancirii ei continue sau a explicarii ei interminabile prin teologie.
Iar cea care face aceasta lucrare de explicare este Biserica, in calitate de subiect al teologiei .
Asadar am incercat sa nu redau scolastic concepte si citate lipsite de continut,am corelat dogmele cu trairea credinciosilor in Biserica,
in cultul liturgic specific celor adormiti la care intotdeauna vor lua parte cei in viata, ca semn de multumire si mijlocire catre Dumnezeu,
a Bisericii.
In apendicele lucrarii am rezumat caracterul eshatologic incontestabil in iconografia ortodoxa, precum si in imnografia Bisericii,
mostenire pastrata inca din cultul liturgic al primelor veacuri,
dar si al ostenelilor si rugaciunilor melozilor Bisericii de-a lungul veacurilor. Desigur, nu am putut omite argumentarea biblica,
dar si cea patristica, aprofundata,
lamurita si continuata ca un tezaur de mare pret al Bisericii de catre parintii si teologii contemporani ai Bisericii
si nu numai in ceea ce se doreste a fi viitorul neopatristic al teologiei academice ortodoxe.
In ce priveste Anul comemorativ al Sfantului Vasile cel Mare si al celorlalti Sfinti Capadocieni
am acordat o atentie deosebita celor trei mari ierarhi ai secolului de aur, in argumentarea patristica a credintei Bisericii in eshatologie,
dar totodata am incercat sa aduc in sprijinul afirmatiilor mele si marturiile parintilor Bisericii de origine daco-romana, stra-romana,
drept pentru care voi incheia aceasta introducere cu o sintetizatoare marturisire de credinta a Sfantului Niceta de Remesiana, i
mpartasita de intreaga Biserica de altfel,
in viata vesnica, rasplata a vietii celei trupesti acultand poruncile de capatai ale Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos:
Omul e alcatuit din doua elemente, adica din trup si suflet. Desigur, trupul este muritor, dar sufletul este nemuritor.
Cand omul piere in aceasta viata, nu sufletul moare, ci, el retragandu-se, doar trupul moare si, in timp ce trupul putrezeste in pamant,
sufletul se pastreaza, fie in loc cu lumina, fie in loc intunecat, dupa vrednicia lui, pentru ca, in ziua venirii Domnului din cer,
cand va veni cu ingerii Lui sfinti, sculandu-i (deci moartea este privita ca somn, n.r.) pe toti,
si sufletele sa fie reintrupate si sa se faca si judecarea celor buni si a celor rai .
|
 
|
|